marți, 14 septembrie 2010

Parintele Proclu Nicau

Aşa am auzit şi eu de un monah care ştie să vorbească omului direct în inima acestuia, ştie să aline orice suflet aflat în suferinţă. Acest monah are peste 80 de ani şi îl cheamă Proclu, nume dat atunci cînd a intrat în călugărie. Locul unde poate fi găsit este "Aicea stau!!!", aşa cum îi place lui să spună, pe undeva în apropiere de Piatra Neamţ, la capătul unui sat numit Magazia Crăcăoani. În acest loc a stat fratele Proclu timp de mai bine de 50 de ani, rugîndu‑se pentru oamenii din lume şi plîngîndu‑şi păcatele. Pentru a ţi se deschide uşa de la coliba lui trebuie să tragi de o sfoară care, la capătul celălalt, are un clopoţel ce anunţă că este cineva la poartă. Acest model de avertizare îl putem găsi în Pateric, la Sfinţii Părinţi care trăiau în pustie, în peşteri.
De cum îl vezi pe fratele Proclu, inima îţi este înduioşată de bucuria cu care te primeşte la el în colibă. Vorbele sale, în cel mai simplu, cald şi popular grai moldovenesc, îţi merg la inimă. Îţi spune exact cuvintele pe care ai tu nevoie să le auzi ca să simţi cum ţi se linişteşte sufletul şi luminează mintea.
Cît a trăit singur, departe de oameni, timp de mai bine de jumătate de secol, fratele Proclu s-a întîlnit şi a aflat despre alţi zeci de pustnici. El însuşi afirmă că a întîlnit, s‑a spovedit şi chiar a învăţat despre viaţa duhovnicească de la pustnici. Chiar dacă nu este aşa cunoscut cum sînt alţi mari duhovnici cu carte, fratele Proclu este ştiut, aşa cum spune el, "fără voie, prin vorbele oamenilor". De ce fără voia sa? Pentru că el vrea să stea singur, să‑şi poată plînge păcatele sale, dar dacă oamenii îl vizitează el nu vrea să‑i supere şi să nu-i primească, pentru că nu vrea să mînie pe Dumnenzeu.
Fratele Proclu are peste 80 de ani. Toată viaţa a trăit-o în rugăciune şi... lacrimi de credinţă. De mic i-a plăcut viaţa de pustnic şi i-a mai plăcut, zice el, mai ales, că a învăţat de la alţi pustnici din munţi cum să "stea de vorbă cu Dumnezeu".
- Părinte, mai există astăzi mari duhovnici care trăiesc retraşi din lume, numai în rugăciune, fără ca nimeni să-i ştie?
- Sînt cam puţini. Sînt o parte care mai cresc acum şi pînă ce cresc nu mă pot rezema, că ei cresc. Cum să‑i căutaţi? Eu vă dau un sfat, să vă rugaţi aşa: "Doamne luminează-mi mintea ca să aflu calea cea dreaptă!". Şi atunci Duhul Sfînt îţi descoperă la ce duhovnic să ajungi, iar cînd te duci la el te ajută prin el Duhul Sfînt. Dacă nu ai evlavie la duhovnic, Duhul Sfînt nu te ajută.
- Ce ar trebui să facă creştinul dacă îi este ruşine de unele păcate la spovedanie şi nu le spune preotului duhovnic?
- Să le scrie pe o hîrtie şi atunci o să poată să le spună. Dacă nu le scrii, nu le poţi spune pentru că vrăjmaşul sufletelor aduce altceva în minte...
- Uite cum ii: prin smerenie, prin cainta se poate ‘repera’, daca mai sunt zile si mai este viata. Dar cand o pus mainile pe piept si a iesit sufletul, cu atata o ramas. Omul cat ii in viata se poate ‘repera’, se poate sa faca din cele bune, mai bune si s-ar putea sa faca din cele bune, mai rele. Mantuirea o ramas amu` in mana noastra. [Daca] vrem, ne mantuim. Ca asa spune un Sfant Parinte: O, omule, de aicea trebuie” ori iadul, ori raiul si cine s-o trezit cu sufletul n-are altceva decat sa planga. Si temelia nevointei celei duhovnicesti ori pustnicesti ori a acelor care doresc linistea sunt lacrimile si suspinul inimii.

- Parinte, in ultima vreme sunt tot mai multe icoane care plang. Ce inseamna asta?
- Sunt semne ca crestinii au ajuns de plans. Noi purtam nume de crestini, dar fapte nu avem. Celelalte credinte au si fapte bune, dar au greseala asta ca nu cred drept in Dumnezeu
sursa : crestinortodox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu